Saptamana viitoare se lanseaza o carte foarte bună despre cum să-ți organizezi timpul în așa fel încât: să muncești eficient, să faci loc pentru ce-ți place și să te bucuri de fiecare zi.

Autorul, cu voia dumneavoastră, aș fi eu. Detalii aici: pagina web a cărțiipagina de Facebook a cărții.

Până atunci, uite mai jos un fragment din carte.

Introducere

„Resursele sunt distribuite inegal intre tari si intre oameni. Unii au mai multi bani decat altii. Unii sunt mai sanatosi decat altii. Unii au inca de la nastere perspective de viata mai luminoase decat altii. Asa e viata, asa a fost si asa e foarte probabil sa si continue sa fie. Dar timpul este resursa distribuita egal fiecaruia, in sensul ca avem cu totii la fel de mult timp in fiecare zi. Intrebarea e: ce facem cu el? Care e cea mai buna utilizare a lui acum?

Am scris aceasta carte pentru a-ti oferi idei, sugestii, exemple si intrebari pe baza carora sa poti decide tot mai bine cum sa folosesti aceasta pretioasa resursa care este timpul. E bine de stiut ca, avand in fiecare zi la fel de mult timp cat au si ceilalti, ai posibilitatea sa obtii cel putin la fel de mult cat obtin si ceilalti, intr-un plan al vietii sau in altul.

Evident ca nu totul depinde de cum iti imparti timpul, pentru ca exista destule diferente intre oameni, unele pomenite mai sus, iar contextul nu e acelasi pentru toti. Dar modul in care iti folosesti timpul are o pondere foarte mare printre ingredientele succesului, indiferent cum il definesti; o pondere mult mai mare decat am fi tentati sa credem la prima vedere.

Timpul dintr-o zi fiind limitat, este important sa intelegem esenta a ceea ce in mod generic se cheama Time Management, principiul-cheie al unei abordari corecte pentru fiecare zi, pentru fiecare an si pentru viata noastra in ansamblu: mai mult timp pentru ceva inseamna mai putin timp pentru altceva. Acest principiu poate fi folosit in mod constient: te joci mai mult cu copiii si lasi intentionat deoparte hoinareala pe internet sau alte activitati despre care stii ca nu-ti aduc niciun castig. Sau muti televizorul in beci ca sa-ti ramana mai mult timp pentru lectura sau pentru gatit sau pentru alte activitati pe care tot ai vrea sa le faci dar nu te poti desprinde din niste tentatii nefolositoare. Acelasi principiu insa ne poate aduce la constatari triste, daca-l lasam sa actioneze de capul lui: m-am tot luat cu e-mailuri si cu discutii toata ziua si acum, cand ar trebui sa plec acasa, inca n-am terminat raportul ce trebuie predat maine dimineata la prima ora. A trecut inca un an, am muncit si in acest an foarte mult dar mi-am cam neglijat familia sau sanatatea.

Toate capitolele acestei carti te ajuta sa folosesti parghia de mai sus in folosul tau: mai putin timp pentru unele lucruri, ca sa-ti ramana mai mult timp pentru altele; mai mult timp pentru lucrurile importante pentru tine si mai putin pentru cele care doar par importante.

In cei 15 ani care au trecut de la sustinerea primului meu curs pe tema organizarii timpului am avut ocazia sa intalnesc foarte multe categorii de oameni, cu probleme foarte diferite in ceea ce priveste organizarea. De la fiecare am invatat cate o alta nuanta a provocarilor pe care le avem cu totii in privinta organizarii timpului si  pentru fiecare am cautat sa am o intrebare care sa dea de gandit, o sugestie care sa rezolve o problema sau un exemplu care sa ilustreze necesitatea unei anumite decizii. Sunt mii de oameni care vin la cursurile noastre. Impreuna cu colegii mei, ne straduim sa le fim de folos tuturor.

Prin aceasta carte intentia mea este sa-ti ofer ocazia unei analize a propriilor tale obiceiuri privind gestionarea timpului, posibilitatea de a-ti confirma sau schimba deciziile si intentiile privind modul in care alegi sa-ti traiesti timpul si, in al treilea rand, un set de idei care sa te ajute se navighezi mai usor prin aglomeratia cotidiana a posibilelor preocupari. Aplic ceea ce ii sfatuiesc pe altii sa faca; am o meserie care-mi place, care ma provoaca si care nu-mi ocupa tot timpul. Sunt binecuvantat cu o familie grozava, impreuna cu care viata merita traita.

Ce castigi daca citesti cartea? Timp, sa te bucuri mai mult de viata. Poate si bani, devenind mai productiv si stiind mai bine ce vrei.”

Îți recomand călduros cartea, reacțiile până acum sunt mai mult decât promițătoare și am încredere că vei găsi în carte foarte multe idei utile și practice.

Pastram legatura.

Să auzi și să nu crezi. Ce spune un domn la o conferință de presă de săptămâna aceasta, în deschiderea intervenției sale?

“Am aflat un pic mai devreme că Dl. X nu mai poate ajunge aici și am fost delegat eu în locul dumnealui.”

Și acum lovitura: “am să încerc să improvizez ceva”.

Cred că nici n-are rost să comentăm prea mult această deschidere în forță a cuvântării. Ce entuziasm să generezi? Ce interes să-și dea oamenii să te asculte?

Sinceritatea e un ingredient esențial al comunicării dacă vrem relații durabile cu cei din jur, dar în cazuri precum acesta parcă nu e nevoie să spui chiar tot ce gândești. Intri direct în subiect, spui două – trei idei și închei, rămânând la dispoziția celor din sală pentru întrebări, unde se presupune că te vei descurca un pic mai bine, din moment ce ești totuși din același domeniu cu Dl. X.

Pe parcursul prezentării eroul nostru n-a vorbit deloc pe lângă subiect și, dincolo de frecventele pauze cauzate de nepregătire, ceea ce a ieșit a fost onorabil.

Zece minute mai târziu, aproape că uitaserăm de fraza magică de la început când, chiar la încheiere, prezentatorul își dă lovitura de grație: “vă cer scuze pentru această improvizație”.

Sanatoși să fim și să spunem mai puțin decât gândim.

Seria celor trei dezbateri între Romney și Obama s-a încheiat. Rămâne să vedem pe 6 noiembrie cine cum a punctat de fapt. Până atunci, mă gândeam să subliniez două idei importante pentru fiecare dintre noi, ilustrate de alți președinți americani.

Prima dezbatere televizată a avut loc în 26 septembrie 1960, între Richard Nixon și JF Kennedy.

Dacă mai era nevoie de încă o subliniere a importanței comunicării nonverbale văzute: cei care au ascultat dezbaterea la radio – cum era obiceiul până atunci – l-au dat câștigător pe Nixon. Cei care au urmărit-o la televizor l-au dat câștigător, de departe, pe Kennedy.

Nixon venea după două săptămâni în spital și o recuperare dificilă, în urma unui accident la genunchi. Slăbise 10kg si arăta mai rău decât îl știau americanii. JF Kennedy, pe de altă parte, era plin de viață și părea mult mai convingator.

Iată dezbaterea. Te poți uita măcar câteva minute, chiar și pe sărite, ca să vezi care erau temele principale atunci.

Dezbaterile televizate au devenit apoi un element central al campaniilor prezidențiale americane. Obiceiul s-a extins după 1960 și în alte țări, într-o formă sau alta. Abilitățile de vorbire în public ale candidaților au devenit un ingredient tot mai important în succesul lor; unii spun că poate prea important, dar asta e o altă discuție.

Maestrul aparițiilor publice, dintre toți președinții americani ai ultimei sute de ani, a fost Ronald Reagan. A știut de fiecare dată cum trebuie pusă problema în așa fel încât reacția publicului să fie cea dorită de el. Mulți lideri de sindicat și adversari politici au învățat pe propria piele că important e nu numai să ai o cauză valoroasă ci și să știi să o prezinți din cea mai bună perspectivă.

Ingredientul magic al lui Reagan era umorul. Uite mai jos o bucată dintr-o dezbatere în care Reagan a întors cu măiestrie și umor în favoarea sa un punct vulnerabil al său, care părea greu de “reparat”: era foarte bătrân. La începutul celui de-al doilea mandat avea 73 de ani, cea mai mare vârstă a unui președinte american la început de mandat, de până atunci și de atunci încoace.

Oamenii gândeau cam așa: “ne place de dumneata, vrem să te votăm din nou, dar ești cam bătrân; ce facem?”. Exact asta a fost întrebarea moderatorului. Iată răspunsul lui Reagan (râde până și contracandidatul său, Walter Mondale):

 

 

Uite încă un moment din campanie în care Reagan glumește pe seama vârstei sale:

 

Dacă vrei să vezi o trecere în revistă a stilului relaxat al lui Reagan, aici e locul potrivit:

 

Umorul e bun în prezentări. El trebuie adaptat la audiență și la subiect dar o prezentare clară, susținută relaxat și cu câte o glumă pe ici, pe colo, va avea un impact mai mare decât dacă aceleași mesaje ar fi livrate sec.

Îți doresc un weekend relaxat.

Dacă tot s-a anunțat concertul de anul viitor al Depeche Mode la București, permite-mi să subliniez cu ajutorul acestei formații importanța pregătirii temeinice pentru o apariție publică.

Mai jos ai piesa Somebody, cântată de Martin Lee Gore, cu acompaniamentul lui Alan Wilder la pian. Este un sound-check pentru concertul din seara respectivă.

Observă te rog că, deși pare să fie totul ok chiar de la început, oamenii cântă piesa până la final, nu se opresc după două minute și un “doi-zece, doi-zece”. Martin Gore o fi cântat-o de zeci de ori, dacă nu de sute de ori, ținând cont că a compus-o în 1984. Cu toate acestea, o cântă până la capăt.

Poate vor să se asigure că nu va fi chiar nicio surpriză, poate e doar pasiunea lor și, odată intrați în trăirile melodiei, nu mai pot ieși. În orice caz, bravo lor.

Iată melodia aici.

Uite încă un exemplu de pregătire temeinică: odată, tot la un World Business Forum (articol despre World Business Forum aici), am avut parte de un mic spectacol Cirque du Soleil la final. I-am văzut pe oameni repetând în pauza de prânz, chiar acolo pe scenă, și i-am spus unui prieten care era lângă mine: “uite-i că repetă. Chiar dacă sunt Cirque du Soleil și au mai executat aceste treburi de sute de ori, le mai repetă și aici.” “De aceea sunt Cirque du Soleil”, pune punctul pe i prietenul meu.

Așa că dacă Depeche Mode și Cirque du Soleil consideră important să se pregătească serios și cu răbdare pentru câte o reprezentație, ghici care e îndemnul pentru tine, pentru mine și pentru alții care vorbesc în public.

Americanilor le place spectacolul. De toate felurile. Așa că s-au strans aproape toți, azi dimineață, în fața ecranelor pentru a urmări a doua dezbatere între principalii candidați la funcția supremă în țara lor.

Interesul era cu atât mai mare cu cât în prima dezbatere Obama a părut cam obosit iar Romney foarte bine pregătit și se aștepta meciul revanșă și cu cât a doua dezbatere e mai interesantă decât prima, fiind în format town hall, cu întrebări din public și cu spațiu de mișcare între candidați.

Cele mai multe canale de știri îl dau pe Obama câștigător al dezbaterii. Chiar și Fox News, care e pentru Obama cam ceea ce e Antena 3 pentru Traian Băsescu, declară că “prestația lui Obama va fi lăudată, dar rămâne de văzut dacă președintele va reuși să recâștige avansul pe care-l avea înainte de prima dezbatere”.

Scriu aceste rânduri pentru a sublinia ceva ce spunem de multă vreme în cursurile de public speaking, ceva ce unii înțeleg foarte bine dar alții încă nu: succesul unei apariții publice e dat atât de CE spui cât și de CUM spui.

Dacă ne uităm la cele două dezbateri dintre Obama și Romney, constatăm cu ușurință că s-au spus cam aceleași lucruri. Cei doi nu și-au schimbat politicile în două săptămâni, nu cred în altceva azi față de 3 octombrie. Și, cu toate astea, la prima dezbatere s-a impus Romney, în timp ce la a doua Obama. Diferența, deci, vine din CUM, din modul în care au spus ce-au avut de spus.

Pentru fiecare dintre noi, care din când în când ne ridicăm pentru a le vorbi unora sau altora, acest CUM este foarte important. Cu toate astea, mă minunez frecvent cât de expeditiv își pregătesc oamenii prezentările, cât de neglijent le susțin, cât de mult sunt concentrați pe conținut, pe ceea ce au ei de spus, cât de puține mesaje transmise de audiență în timpul prezentării reușesc să prindă și să interpreteze.

Desigur, unii se descurcă bine. De fapt, tot mai mulți. Dar spectacolele mediocrității în prezentări se pot vedea încă, în multe locuri.

În încheiere, două vorbe despre prestația fiecărui candidat azi dimineață.

Barack Obama, spre deosebire de prima dezbatere, a fost foarte prezent: mereu pe fază și cu antenele sus, atent la răspunsurile lui Romney, la reacțiile sălii și ale moderatoarei. Cred că am întâlnit cu toții oameni care deși sunt în sală, par absenți. Obama a fost exact opusul. În plus, a fost mult mai direct fără să fie agresiv, a arătat limpede ce-ar face el și ce-ar face Romney într-o anume situație. A părut și foarte autoritar în câteva rânduri și, cum le place americanilor să spună, “prezidențial”.

Mitt Romney a fost mai ezitant, a cam repezit-o de câteva ori pe moderatoare și, chiar dacă s-a descurcat bine, a fost umbrit de un Barack Obama mult mai în formă decât la prima dezbatere. Dacă Romney ar candida împotriva unui John Kerry, poate că l-ar bate. Cu Obama, însă, are în continuare doar a doua șansă.

Învățătura pentru noi, dacă e să extragem una, este că poți face o impresie proastă, bună sau foarte bună prin modul în care îți pregătești și susții ideea. Iar asta poate însemna un client câștigat sau un loc de muncă mai bun.

Spor!

Dacă vrei să vezi un rezumat al dezbaterii, click aici.

Dacă vrei să vezi toată dezbaterea de azi dimineață:

Probabil te numeri și tu printre cei care, la o mutare dintr-o locuință în alta, constată cât de multe lucruri s-au strâns prin casă. Facem ce facem și se adună pe lângă noi tot felul de obiecte sau haine care, deși utile odată, acum ne sunt indiferente sau chiar ne încurcă.

În ultimii ani am parcurs zeci de cărți despre managementul timpului, organizarea informațiilor, planificare, work-life balance și alte teme conexe. Am facut-o dintr-un motiv pe care ți-l voi prezenta foarte curând.

Una dintre cărți mi s-a părut foarte utilă în aerisirea spațiului din jurul nostru, motiv petru care mă gândeam să ți-o recomand. Este vorba despre “The Joy of Less”, de Francine Jay.

Iată trei dintre ideile și recomandările cărții:

1. Test pentru lucrurile tale.

Uită-te la unul dintre ele și întreabă-te: “dacă te-ai strica sau te-aș pierde, te-aș înlocui? Sau aș răsufla ușurat că am scăpat de tine?”

Lucrurile din jurul tău trebuie să fie utile. Iar pentru a afla cât de utile sunt, întreabă-te cât de mult sau cât de des le folosești. În engleză treaba asta s-ar exprima așa, în cuvintele autoarei: “to be useful, an item must be used”.

2. Cum scapi de lucruri?

Odată ce-ai decis să mai renunți la obiecte sau haine, nu e nevoie să le arunci pe fereastră. Ține undeva într-o debara sau în garaj o cutie cu lucruri de donat. Când dai de ceva ce nu-ți mai folosește, pune obiectul respectiv în cutie. Iar când e plină cutia, fă o bucurie cuiva. Sigur se găsesc oameni bucuroși să primească ce ție nu-ți mai folosește.

Autoarea recomandă trei categorii în care să-ți gândești lucrurile. Philip Kotler le-ar zice “Cei 3 T”: Trash, Treasure, Transfer. Paragraful de mai sus se referă evident la Transfer.

3. “If one comes in, one goes out”

Uite un principiu mai dificil de aplicat, dar foarte sănătos. Probabil lucrurile se întâmplă cam așa: constați că un obiect din casă ar trebui înlocuit – aspirator, televizor, laptop sau altceva. Poate arată rău, poate nu mai funcționează impecabil, poate e rămas în urmă. Începi să cauți un înlocuitor mai bun, mai frumos, mai grozav, mai funcțional etc. După ce-l cumperi, se întămplă ceva ciudat: nu-ți vine să renunți la vechiul obiect. Te gândești că are și acela utilitatea lui, te gândești să-l ții de rezervă sau pentru vreo situație excepțională. Uite cum ideea de a înlocui s-a transformat într-o acțiune de a adăuga.

Pentru a-ți mai aerisi spațiul de acasă sau de la serviciu, trebuie să fii gata să renunți la unele lucruri, fără ca asta să însemne că risipești bani sau că arunci lucruri bune. Le poți vinde sau le poți da altora, cărora le-ar prinde bine, dacă nu mai ai nevoie de ele. Și, pe de altă parte, trebuie să reziști tentației de a tot acumula haine, accesorii, pantofi, gadget-uri sau alte obiecte.

Cartea e plină de exemple concrete și utile, are idei multe și valoroase așa că dacă ești preocupat să treci mai light prin viață, ca să te poți mișca mai ușor și să te bucuri de spațiu fizic și mental, îți recomand călduros lectura cărții.

Uite pagina autoarei: http://www.missminimalist.com

In cadrul celei de-a 9-a editii a acestei conferinte, care reuneste de fiecare data aproximativ 4500 de lideri de business din lumea intreaga, s-au prezentat idei valoroase, despre care poate voi scrie intr-un articol viitor.
Acum as vrea sa descriu pe scurt cateva stiluri diferite de prezentare, cu cate un indemn pentru tine.
Jack Welch
Pe scena la fiecare editie de pana acum, fara speech ci doar raspunzand intrebarilor moderatorului si ale participantilor, Jack Welch demonstreaza ca si o sesiune de q&a poate fi interesanta. Daca raspunzi succint, daca te exprimi foarte direct, spunand lucrurilor pe nume, daca ai suficient „material” cat sa exemplifici elocvent si sa adaugi perspective noi subiectului, daca mai strecori cate o gluma pe ici pe colo, atunci oamenii raman atenti si nu-si scot smartphone-urile sa vada ce s-a mai intamplat prin lumea lor.
Robert Gates
Fost sef al CIA si Secretar al Apararii, lucrand cu 7 presedinti americani de-a lungul carierei, dintre care cu ultimii 4 in mod direct, Robert Gates a fost urmarit cu atentie de intreaga audienta. Stilul a fost mai putin efervescent decat al lui Welch, speechul a fost citit de pe hartie iar q&a a fost destul de domol. Cu toate acestea, prezentarea a fost memorabila. Cum sa nu fii atent la ce spune cineva care mentioneaza calm ca „in urma celor intamplate atunci, i-am cerut imediat demisia comandantului US Air Force” (care, ca fapt divers, dispune de 5573 avioane, potrivit Wikipedia)?
Deci, daca ai si tu un CV ca al dumnealui, atunci poti sta jos in timp ce prezinti, poti tusi cat vrei, poti citi de pe o foaie in loc sa vorbesti liber si poti face si alte lucruri nerecomandate. Daca nu ai CV ca al dumnealui si totusi vrei sa ai impact in prezentare, atunci e de muncit pentru ea.
Jez Frampton
Probabil nu stii cine e. Nu-i bai, nici noi n-am stiut. E seful Interbrand, compania care prezinta anual topul celor mai valoroase branduri. Ne-a prezentat in premiera clasamentul pe 2012 si l-am urmarit toti cu atentie. Prin contrast fata de Robert Gates, nu ne-a pasat prea mult ca nu are personalitatea sau experienta acestuia. Daca ceea ce ai de spus e de mare interes pentru audienta, e nou si bine structurat, poate iesi o prezentare memorabila. Ca dovada ca tema omului e interesanta, parca vad ca vei da click mai jos pe linkul care te duce la topul cu pricina.
Fareed Zakaria
O ora de prezentare fara slideuri. Asta a fost sesiunea cunoscutului analist geopolitic. Dar oamenii au apreciat trecerea in revista a marilor evenimente economice, sociale si politice ale ultimilor 50 de ani intr-un mod in care s-a putut evidentia un optimism rezonabil fata de contextul aparent ingrijorator al prezentului.
Reteta: cursivitate si claritate, fapte si nu pareri fara substanta, referiri fecvente la lucruri foarte importante pentru audienta.
Michael E. Porter
Autoritate de necontestat in dezbaterile despre strategie, Porter a abordat un subiect neasteptat. Cand lumea se pregatea sa mai afle inca o data ce trebuie sa faca si ce trebuie sa nu faca in propria companie, experimentatul profesor al Harvard a propus o directie noua.
A construit foarte meticulos argumentatia. A vorbit despre context, despre fundamentele businessului, a trecut in revista evolutia istorica a subiectului si apoi a descris cu precizie ce-ar fi de facut. Cei 4500 de mari lideri au parut niste studenti in aula universitatii, carora profesorul le atrage atentia asupra unor lucruri importante dar ignorate sau tratate nepotrivit. Incheierea nu a fost „thank you” ci „this is the challenge. Are you up to it? Let me know of your progress”. Aplauzele au fost precedate de cateva momente de liniste.
Uite o veste buna pentru cei care au tot auzit ca umorul e important in prezentari: se poate si fara. La Porter n-a fost nimic de ras, nici macar de-un zambet. In schimb ce a fost a fost beton. Deci daca zici ca nu ti se potriveste umorul in prezentari, afla ca se poate sa ai impact si fara el. Doar ca ai de construit mult.
Jim Collins
Probabil cea mai buna prezentare a forumului. Cu de toate, in masuri potrivite: un fir rosu valoros, o structura clara, exemple si istorioare bine alese, umor natural, o pasiune vizibila a speakerului pentru subiect, toata prezentarea pentru si despre audienta, evidentieri prin mici pauze in vorbire sau prin body language, indemnuri utile la final. De manual prezentarea.
Bonus: prima dezbatere Romney – Obama
Lumea zice ca dezbaterea a fost castigata de Romney. La capitolul stil, foarte important pentru poporul american, asa e. Romney a fost pregatit temeinic de echipa lui, pana la fiecare detaliu, pentru fiecare aspect al dezbaterii, inclusiv pentru momentele cand nu zici nimic – in care se uita calm si zambind la Obama, spre deosebire de acesta care, cand nu era la rand, se uita ingandurat in pamant. Am auzit un democrat spunand ca Romney s-a pregatit pentru dezbatere mai mult decat s-a pregatit Eisenhower pentru D-Day. O fi, dar la capitolul stil a iesit foarte bine.
Obama, in schimb, parea cu mintea in alta parte. Parca-i citeai pe fata gandurile: „la cata treaba am de facut acum ca presedinte, eu stau aici si discut discutii”. Vorbea des catre camera, poporului american, ignorand dezbaterea si dand senzatia ca evita confruntarea. Calmul lui obisnuit a parut moale. Mesajele importante, spuse prea des, au dus cu gandul la faptul ca e in pana de idei si de cuvinte.
La continut, Obama a fost consecvent campaniei sale si a punctat treburile importante, in timp ce Romney a adus in discutie idei noi, unele contradictorii cu ce declarase in campanie pana acum.
In concluzie: nu exista un singur mod de a prezenta bine. Abordarile difera in functie de prezentator, audienta si subiect. Dar in toate cazurile, pregatirea temeinica e ingredientul de baza.
World Business Forum: www.wbfny.com. Urmatoarea editie: 1-2 octombrie 2013.
Interbrand: www.interbrand.com

Dacă-l întrebi pe dl. Președinte Băsescu “ați dori un pahar cu apă?” probabil îți va răspunde cu un “Da” sau cu un “Nu”.

Dacă-i adresezi aceeași întrebare dlui. Adrian Năstase, probabil vei primi un răspuns de genul “vă mulțumesc pentru politețe și vă asigur că apreciez gestul dumneavoastră. Ar prinde bine un pahar de apă întrucât corpul nostru are nevoie de acest lichid simplu dar prețios pentru a-și întreține funcțiile vitale. În același timp, ținând cont că am servit un mic dejun bogat în legume și fructe, ele însele mari surse de apă pentru organism, mi-aș putea permite luxul de a vă răspunde că…”, răspuns care te lasă mască; trebuie să fii foarte atent să te prinzi dacă oferta ta e acceptată sau nu.

La aceeași întrebare, răspunsul unor domni precum Călin Popescu Tăriceanu, Mircea Geoană sau Crin Antonescu seamănă mai mult cu al dlui.Năstase decât cu al dlui. Băsescu.

Cred că unul din motivele pentru care domnii Năstase, Tăriceanu sau Geoană au fost înfrânți în dezbaterea publică de domnul Băsescu a fost stilul lor de exprimare înortocheat și plicticos, în contrast cu stilul direct și foarte explicit al dlui. Băsescu, stil din care s-au putut extrage foarte ușor citate folosite și azi de către unii și alții.

Îmi aduc aminte și acum o situație când, pe vremea conducerii Tăriceanu-Băsescu, un sat din lunca Dunării trebuia evacuat întrucât urma să fie acoperit de apă în 10-12 ore. Eram în mașină, la drum lung, și ascultam știrile din oră-n oră. Mai întâi a ajuns la fața locului Primul Ministru, care le-a spus sătenilor ceva de genul “pe baza informațiilor pe care le avem, informații cărora nu avem niciun motiv să nu le dăm crezare, se apropie o viitură de proporții dezastruoase și suntem nevoiți să luăm măsuri fără precedent dar necesare…” Câteva ore mai târziu a ajuns acolo și Președintele, ale cărui vorbe au fost cam așa: “oameni buni, vine apa! Am adus camioane, luați ce puteți și haideți să plecăm de aici.”

Dacă-i ceri cuiva să facă ceva, să te voteze sau să te urmeze într-un fel sau altul, e greu să-l urnești dacă nici măcar nu te poți face pe deplin înțeles.

Așa că dacă ai de ținut o prezentare, politică sau nu, ia în considerare, dacă vrei, următoarea sugestie: fraze scurte. Construcțiile gramaticale lungi sunt mai greu de urmărit. Pot avea farmecul lor dar sunt destul de nepotrivite în prezentări, cu excepția situației când obiectivul tău este să impresionezi prin erudiție. Lasă deoparte pe cât posibil gerunziile, apozițiile sau înșiruirile de sinonime (stil Năstase: “este o situație deosebită, aparte, nouă, aceasta pe care noi, poporul român, cetățenii, o avem de traversat și de trăit).

Dacă e să asemănăm o prezentare de afaceri cu o probă de atletism, atunci ea ar trebui să fie mai degraba proba de 100m, eventual cea de 200m, decât cea de 10 000m. Oamenii s-au cam săturat de prezentări, după prea multele ocazii în care au fost anesteziați cu informații seci și slide-uri obositoare.

Dacă vrei să le spui ceva unor oameni, fii pregătit să intri direct în subiect, să vorbești tot timpul despre ceea ce îi interesează pe ei și să închei surprinzător de repede, nu înainte de o resubliniere a mesajelor importante cu care vrei să rămână după intervenția ta.

Abia după ce faci asta de câteva ori și îți iese foarte bine, te poți gândi să adaugi o istorioară, o glumiță sau o paranteză cu tâlc.

Spor la prezentări și răbdare cu cei care încă mai cred că a prezenta înseamnă să descarci cu lopata o remorcă de informație peste capetele celor din sală!

Aproape de fiecare dată când ajung pe la o sală de fitness constat un lucru interesant: cântarul din vestiar e vizitat și de grași, și de slabi. Atât unii cât și ceilalți urcă pe el cu speranță și coboară bucuroși, triști sau nervoși, rareori indiferenți.

Te intrebi de ce urcă grașii, când e evident că trebuie să dispară încă vreo 20 de kilograme de pe ei, dacă nu mai multe, înainte să le fie de vreun folos precizia cântarului.

Te întrebi de ce urcă slabii sau cei cu brațele mușchiuloase și cu six-pack-ul la vedere. Uneori mă gândesc că urcă doar pentru a-i scoate din sărite pe ceilalți.

Cred că și unii, și ceilalți urcă nu neaparat pentru a afla exact câte kilograme au, ci pentru a-și monitoriza progresul. Când vrem să slăbim, cred că toți facem asta. Vrem să vedem cum stăm azi față de ieri sau față de săptămâna trecută. Chiar dacă încă n-am ajuns la destinație, vrem să vedem o îmbunătățire, vrem să aflăm printr-o măsurătoare obiectivă că am am mai avansat un pic. Iar când cântarul ne dă vești bune, ne simțim mai bine și mai puternici.

E un mod de lucru foarte bun, e un instrument pentru progres extrem de eficace și uite că-l știm cu toții fără să ni-l fi spus cineva în vreun curs sau într-o carte.

Scriu aceste rânduri pentru a îmi exprima constatarea că, deși folosim în mod natural acest principiu în anumite domenii, nu-l prea folosim în altele, ceea ce ne împiedică să fim mai productivi.

Cine vrea să slăbească 10 kilograme e mulțumit dacă azi e un pic mai ușor pe cântar decât era ieri și e gata să meargă la sală și mâine și poimâine, pentru a mai slabi câte puțin. Cine are de făcut o prezentare sau un raport, pe de altă parte, de multe ori preferă să-l amâne pe mâine doar pentru că azi nu are timp suficient pentru a se ocupa de sarcină în întregime. E mult mai sănătos să începi și să faci câte ceva din raportul respectiv, în timpul pe care-l ai azi, să continui cu încă o bucată mâine, în limita disponibilității de timp de mâine și să-l închei apoi poimâine, ocupându-te de ultima bucată, decât să-l tot amâni până când vei găsi timpul și dispoziția de a rezolva proiectul dintr-o singură tranșă.

Asta e esența gestionării sarcinilor de tip elefant, așa cum le numește compania TMI.

Așa că dacă ai citit până aici și îți dai seama că ai și tu o sarcină greoaie de care încă nu te-ai apucat pentru că n-ai crezut că o poți termina în cât timp ai acum la dispoziție, închide cu calm și hotărâre fereastra și apucă-te totuși de ea. Important e să progresezi câte puțin, chiar dacă nu atingi marea țintă azi.

%d blogeri au apreciat: