Ce putem învăța din dezbaterea Nixon v Kennedy și de la Ronald Reagan?

Seria celor trei dezbateri între Romney și Obama s-a încheiat. Rămâne să vedem pe 6 noiembrie cine cum a punctat de fapt. Până atunci, mă gândeam să subliniez două idei importante pentru fiecare dintre noi, ilustrate de alți președinți americani.

Prima dezbatere televizată a avut loc în 26 septembrie 1960, între Richard Nixon și JF Kennedy.

Dacă mai era nevoie de încă o subliniere a importanței comunicării nonverbale văzute: cei care au ascultat dezbaterea la radio – cum era obiceiul până atunci – l-au dat câștigător pe Nixon. Cei care au urmărit-o la televizor l-au dat câștigător, de departe, pe Kennedy.

Nixon venea după două săptămâni în spital și o recuperare dificilă, în urma unui accident la genunchi. Slăbise 10kg si arăta mai rău decât îl știau americanii. JF Kennedy, pe de altă parte, era plin de viață și părea mult mai convingator.

Iată dezbaterea. Te poți uita măcar câteva minute, chiar și pe sărite, ca să vezi care erau temele principale atunci.

Dezbaterile televizate au devenit apoi un element central al campaniilor prezidențiale americane. Obiceiul s-a extins după 1960 și în alte țări, într-o formă sau alta. Abilitățile de vorbire în public ale candidaților au devenit un ingredient tot mai important în succesul lor; unii spun că poate prea important, dar asta e o altă discuție.

Maestrul aparițiilor publice, dintre toți președinții americani ai ultimei sute de ani, a fost Ronald Reagan. A știut de fiecare dată cum trebuie pusă problema în așa fel încât reacția publicului să fie cea dorită de el. Mulți lideri de sindicat și adversari politici au învățat pe propria piele că important e nu numai să ai o cauză valoroasă ci și să știi să o prezinți din cea mai bună perspectivă.

Ingredientul magic al lui Reagan era umorul. Uite mai jos o bucată dintr-o dezbatere în care Reagan a întors cu măiestrie și umor în favoarea sa un punct vulnerabil al său, care părea greu de “reparat”: era foarte bătrân. La începutul celui de-al doilea mandat avea 73 de ani, cea mai mare vârstă a unui președinte american la început de mandat, de până atunci și de atunci încoace.

Oamenii gândeau cam așa: “ne place de dumneata, vrem să te votăm din nou, dar ești cam bătrân; ce facem?”. Exact asta a fost întrebarea moderatorului. Iată răspunsul lui Reagan (râde până și contracandidatul său, Walter Mondale):

 

 

Uite încă un moment din campanie în care Reagan glumește pe seama vârstei sale:

 

Dacă vrei să vezi o trecere în revistă a stilului relaxat al lui Reagan, aici e locul potrivit:

 

Umorul e bun în prezentări. El trebuie adaptat la audiență și la subiect dar o prezentare clară, susținută relaxat și cu câte o glumă pe ici, pe colo, va avea un impact mai mare decât dacă aceleași mesaje ar fi livrate sec.

Îți doresc un weekend relaxat.