arhivă

Public Speaking

“Cuvinte buclucașe” se întoarce

noiembrie 2, 2012
Public Speaking
Un comentariu

Să auzi și să nu crezi. Ce spune un domn la o conferință de presă de săptămâna aceasta, în deschiderea intervenției sale?

“Am aflat un pic mai devreme că Dl. X nu mai poate ajunge aici și am fost delegat eu în locul dumnealui.”

Și acum lovitura: “am să încerc să improvizez ceva”.

Cred că nici n-are rost să comentăm prea mult această deschidere în forță a cuvântării. Ce entuziasm să generezi? Ce interes să-și dea oamenii să te asculte?

Sinceritatea e un ingredient esențial al comunicării dacă vrem relații durabile cu cei din jur, dar în cazuri precum acesta parcă nu e nevoie să spui chiar tot ce gândești. Intri direct în subiect, spui două – trei idei și închei, rămânând la dispoziția celor din sală pentru întrebări, unde se presupune că te vei descurca un pic mai bine, din moment ce ești totuși din același domeniu cu Dl. X.

Pe parcursul prezentării eroul nostru n-a vorbit deloc pe lângă subiect și, dincolo de frecventele pauze cauzate de nepregătire, ceea ce a ieșit a fost onorabil.

Zece minute mai târziu, aproape că uitaserăm de fraza magică de la început când, chiar la încheiere, prezentatorul își dă lovitura de grație: “vă cer scuze pentru această improvizație”.

Sanatoși să fim și să spunem mai puțin decât gândim.

Ce putem învăța din dezbaterea Nixon v Kennedy și de la Ronald Reagan?

octombrie 27, 2012
Public Speaking
Scrie un comentariu

Seria celor trei dezbateri între Romney și Obama s-a încheiat. Rămâne să vedem pe 6 noiembrie cine cum a punctat de fapt. Până atunci, mă gândeam să subliniez două idei importante pentru fiecare dintre noi, ilustrate de alți președinți americani.

Prima dezbatere televizată a avut loc în 26 septembrie 1960, între Richard Nixon și JF Kennedy.

Dacă mai era nevoie de încă o subliniere a importanței comunicării nonverbale văzute: cei care au ascultat dezbaterea la radio – cum era obiceiul până atunci – l-au dat câștigător pe Nixon. Cei care au urmărit-o la televizor l-au dat câștigător, de departe, pe Kennedy.

Nixon venea după două săptămâni în spital și o recuperare dificilă, în urma unui accident la genunchi. Slăbise 10kg si arăta mai rău decât îl știau americanii. JF Kennedy, pe de altă parte, era plin de viață și părea mult mai convingator.

Iată dezbaterea. Te poți uita măcar câteva minute, chiar și pe sărite, ca să vezi care erau temele principale atunci.

Dezbaterile televizate au devenit apoi un element central al campaniilor prezidențiale americane. Obiceiul s-a extins după 1960 și în alte țări, într-o formă sau alta. Abilitățile de vorbire în public ale candidaților au devenit un ingredient tot mai important în succesul lor; unii spun că poate prea important, dar asta e o altă discuție.

Maestrul aparițiilor publice, dintre toți președinții americani ai ultimei sute de ani, a fost Ronald Reagan. A știut de fiecare dată cum trebuie pusă problema în așa fel încât reacția publicului să fie cea dorită de el. Mulți lideri de sindicat și adversari politici au învățat pe propria piele că important e nu numai să ai o cauză valoroasă ci și să știi să o prezinți din cea mai bună perspectivă.

Ingredientul magic al lui Reagan era umorul. Uite mai jos o bucată dintr-o dezbatere în care Reagan a întors cu măiestrie și umor în favoarea sa un punct vulnerabil al său, care părea greu de “reparat”: era foarte bătrân. La începutul celui de-al doilea mandat avea 73 de ani, cea mai mare vârstă a unui președinte american la început de mandat, de până atunci și de atunci încoace.

Oamenii gândeau cam așa: “ne place de dumneata, vrem să te votăm din nou, dar ești cam bătrân; ce facem?”. Exact asta a fost întrebarea moderatorului. Iată răspunsul lui Reagan (râde până și contracandidatul său, Walter Mondale):

 

 

Uite încă un moment din campanie în care Reagan glumește pe seama vârstei sale:

 

Dacă vrei să vezi o trecere în revistă a stilului relaxat al lui Reagan, aici e locul potrivit:

 

Umorul e bun în prezentări. El trebuie adaptat la audiență și la subiect dar o prezentare clară, susținută relaxat și cu câte o glumă pe ici, pe colo, va avea un impact mai mare decât dacă aceleași mesaje ar fi livrate sec.

Îți doresc un weekend relaxat.

Pregătire à la Depeche Mode

octombrie 24, 2012
Public Speaking
Scrie un comentariu

Dacă tot s-a anunțat concertul de anul viitor al Depeche Mode la București, permite-mi să subliniez cu ajutorul acestei formații importanța pregătirii temeinice pentru o apariție publică.

Mai jos ai piesa Somebody, cântată de Martin Lee Gore, cu acompaniamentul lui Alan Wilder la pian. Este un sound-check pentru concertul din seara respectivă.

Observă te rog că, deși pare să fie totul ok chiar de la început, oamenii cântă piesa până la final, nu se opresc după două minute și un “doi-zece, doi-zece”. Martin Gore o fi cântat-o de zeci de ori, dacă nu de sute de ori, ținând cont că a compus-o în 1984. Cu toate acestea, o cântă până la capăt.

Poate vor să se asigure că nu va fi chiar nicio surpriză, poate e doar pasiunea lor și, odată intrați în trăirile melodiei, nu mai pot ieși. În orice caz, bravo lor.

Iată melodia aici.

Uite încă un exemplu de pregătire temeinică: odată, tot la un World Business Forum (articol despre World Business Forum aici), am avut parte de un mic spectacol Cirque du Soleil la final. I-am văzut pe oameni repetând în pauza de prânz, chiar acolo pe scenă, și i-am spus unui prieten care era lângă mine: “uite-i că repetă. Chiar dacă sunt Cirque du Soleil și au mai executat aceste treburi de sute de ori, le mai repetă și aici.” “De aceea sunt Cirque du Soleil”, pune punctul pe i prietenul meu.

Așa că dacă Depeche Mode și Cirque du Soleil consideră important să se pregătească serios și cu răbdare pentru câte o reprezentație, ghici care e îndemnul pentru tine, pentru mine și pentru alții care vorbesc în public.

Obama s-a trezit, Romney s-a mai dezumflat

octombrie 17, 2012
Public Speaking
Scrie un comentariu

Americanilor le place spectacolul. De toate felurile. Așa că s-au strans aproape toți, azi dimineață, în fața ecranelor pentru a urmări a doua dezbatere între principalii candidați la funcția supremă în țara lor.

Interesul era cu atât mai mare cu cât în prima dezbatere Obama a părut cam obosit iar Romney foarte bine pregătit și se aștepta meciul revanșă și cu cât a doua dezbatere e mai interesantă decât prima, fiind în format town hall, cu întrebări din public și cu spațiu de mișcare între candidați.

Cele mai multe canale de știri îl dau pe Obama câștigător al dezbaterii. Chiar și Fox News, care e pentru Obama cam ceea ce e Antena 3 pentru Traian Băsescu, declară că “prestația lui Obama va fi lăudată, dar rămâne de văzut dacă președintele va reuși să recâștige avansul pe care-l avea înainte de prima dezbatere”.

Scriu aceste rânduri pentru a sublinia ceva ce spunem de multă vreme în cursurile de public speaking, ceva ce unii înțeleg foarte bine dar alții încă nu: succesul unei apariții publice e dat atât de CE spui cât și de CUM spui.

Dacă ne uităm la cele două dezbateri dintre Obama și Romney, constatăm cu ușurință că s-au spus cam aceleași lucruri. Cei doi nu și-au schimbat politicile în două săptămâni, nu cred în altceva azi față de 3 octombrie. Și, cu toate astea, la prima dezbatere s-a impus Romney, în timp ce la a doua Obama. Diferența, deci, vine din CUM, din modul în care au spus ce-au avut de spus.

Pentru fiecare dintre noi, care din când în când ne ridicăm pentru a le vorbi unora sau altora, acest CUM este foarte important. Cu toate astea, mă minunez frecvent cât de expeditiv își pregătesc oamenii prezentările, cât de neglijent le susțin, cât de mult sunt concentrați pe conținut, pe ceea ce au ei de spus, cât de puține mesaje transmise de audiență în timpul prezentării reușesc să prindă și să interpreteze.

Desigur, unii se descurcă bine. De fapt, tot mai mulți. Dar spectacolele mediocrității în prezentări se pot vedea încă, în multe locuri.

În încheiere, două vorbe despre prestația fiecărui candidat azi dimineață.

Barack Obama, spre deosebire de prima dezbatere, a fost foarte prezent: mereu pe fază și cu antenele sus, atent la răspunsurile lui Romney, la reacțiile sălii și ale moderatoarei. Cred că am întâlnit cu toții oameni care deși sunt în sală, par absenți. Obama a fost exact opusul. În plus, a fost mult mai direct fără să fie agresiv, a arătat limpede ce-ar face el și ce-ar face Romney într-o anume situație. A părut și foarte autoritar în câteva rânduri și, cum le place americanilor să spună, “prezidențial”.

Mitt Romney a fost mai ezitant, a cam repezit-o de câteva ori pe moderatoare și, chiar dacă s-a descurcat bine, a fost umbrit de un Barack Obama mult mai în formă decât la prima dezbatere. Dacă Romney ar candida împotriva unui John Kerry, poate că l-ar bate. Cu Obama, însă, are în continuare doar a doua șansă.

Învățătura pentru noi, dacă e să extragem una, este că poți face o impresie proastă, bună sau foarte bună prin modul în care îți pregătești și susții ideea. Iar asta poate însemna un client câștigat sau un loc de muncă mai bun.

Spor!

Dacă vrei să vezi un rezumat al dezbaterii, click aici.

Dacă vrei să vezi toată dezbaterea de azi dimineață:

Speakeri si speakeri la World Business Forum New York

octombrie 5, 2012
Public Speaking
Un comentariu
In cadrul celei de-a 9-a editii a acestei conferinte, care reuneste de fiecare data aproximativ 4500 de lideri de business din lumea intreaga, s-au prezentat idei valoroase, despre care poate voi scrie intr-un articol viitor.
Acum as vrea sa descriu pe scurt cateva stiluri diferite de prezentare, cu cate un indemn pentru tine.
Jack Welch
Pe scena la fiecare editie de pana acum, fara speech ci doar raspunzand intrebarilor moderatorului si ale participantilor, Jack Welch demonstreaza ca si o sesiune de q&a poate fi interesanta. Daca raspunzi succint, daca te exprimi foarte direct, spunand lucrurilor pe nume, daca ai suficient „material” cat sa exemplifici elocvent si sa adaugi perspective noi subiectului, daca mai strecori cate o gluma pe ici pe colo, atunci oamenii raman atenti si nu-si scot smartphone-urile sa vada ce s-a mai intamplat prin lumea lor.
Robert Gates
Fost sef al CIA si Secretar al Apararii, lucrand cu 7 presedinti americani de-a lungul carierei, dintre care cu ultimii 4 in mod direct, Robert Gates a fost urmarit cu atentie de intreaga audienta. Stilul a fost mai putin efervescent decat al lui Welch, speechul a fost citit de pe hartie iar q&a a fost destul de domol. Cu toate acestea, prezentarea a fost memorabila. Cum sa nu fii atent la ce spune cineva care mentioneaza calm ca „in urma celor intamplate atunci, i-am cerut imediat demisia comandantului US Air Force” (care, ca fapt divers, dispune de 5573 avioane, potrivit Wikipedia)?
Deci, daca ai si tu un CV ca al dumnealui, atunci poti sta jos in timp ce prezinti, poti tusi cat vrei, poti citi de pe o foaie in loc sa vorbesti liber si poti face si alte lucruri nerecomandate. Daca nu ai CV ca al dumnealui si totusi vrei sa ai impact in prezentare, atunci e de muncit pentru ea.
Jez Frampton
Probabil nu stii cine e. Nu-i bai, nici noi n-am stiut. E seful Interbrand, compania care prezinta anual topul celor mai valoroase branduri. Ne-a prezentat in premiera clasamentul pe 2012 si l-am urmarit toti cu atentie. Prin contrast fata de Robert Gates, nu ne-a pasat prea mult ca nu are personalitatea sau experienta acestuia. Daca ceea ce ai de spus e de mare interes pentru audienta, e nou si bine structurat, poate iesi o prezentare memorabila. Ca dovada ca tema omului e interesanta, parca vad ca vei da click mai jos pe linkul care te duce la topul cu pricina.
Fareed Zakaria
O ora de prezentare fara slideuri. Asta a fost sesiunea cunoscutului analist geopolitic. Dar oamenii au apreciat trecerea in revista a marilor evenimente economice, sociale si politice ale ultimilor 50 de ani intr-un mod in care s-a putut evidentia un optimism rezonabil fata de contextul aparent ingrijorator al prezentului.
Reteta: cursivitate si claritate, fapte si nu pareri fara substanta, referiri fecvente la lucruri foarte importante pentru audienta.
Michael E. Porter
Autoritate de necontestat in dezbaterile despre strategie, Porter a abordat un subiect neasteptat. Cand lumea se pregatea sa mai afle inca o data ce trebuie sa faca si ce trebuie sa nu faca in propria companie, experimentatul profesor al Harvard a propus o directie noua.
A construit foarte meticulos argumentatia. A vorbit despre context, despre fundamentele businessului, a trecut in revista evolutia istorica a subiectului si apoi a descris cu precizie ce-ar fi de facut. Cei 4500 de mari lideri au parut niste studenti in aula universitatii, carora profesorul le atrage atentia asupra unor lucruri importante dar ignorate sau tratate nepotrivit. Incheierea nu a fost „thank you” ci „this is the challenge. Are you up to it? Let me know of your progress”. Aplauzele au fost precedate de cateva momente de liniste.
Uite o veste buna pentru cei care au tot auzit ca umorul e important in prezentari: se poate si fara. La Porter n-a fost nimic de ras, nici macar de-un zambet. In schimb ce a fost a fost beton. Deci daca zici ca nu ti se potriveste umorul in prezentari, afla ca se poate sa ai impact si fara el. Doar ca ai de construit mult.
Jim Collins
Probabil cea mai buna prezentare a forumului. Cu de toate, in masuri potrivite: un fir rosu valoros, o structura clara, exemple si istorioare bine alese, umor natural, o pasiune vizibila a speakerului pentru subiect, toata prezentarea pentru si despre audienta, evidentieri prin mici pauze in vorbire sau prin body language, indemnuri utile la final. De manual prezentarea.
Bonus: prima dezbatere Romney – Obama
Lumea zice ca dezbaterea a fost castigata de Romney. La capitolul stil, foarte important pentru poporul american, asa e. Romney a fost pregatit temeinic de echipa lui, pana la fiecare detaliu, pentru fiecare aspect al dezbaterii, inclusiv pentru momentele cand nu zici nimic – in care se uita calm si zambind la Obama, spre deosebire de acesta care, cand nu era la rand, se uita ingandurat in pamant. Am auzit un democrat spunand ca Romney s-a pregatit pentru dezbatere mai mult decat s-a pregatit Eisenhower pentru D-Day. O fi, dar la capitolul stil a iesit foarte bine.
Obama, in schimb, parea cu mintea in alta parte. Parca-i citeai pe fata gandurile: „la cata treaba am de facut acum ca presedinte, eu stau aici si discut discutii”. Vorbea des catre camera, poporului american, ignorand dezbaterea si dand senzatia ca evita confruntarea. Calmul lui obisnuit a parut moale. Mesajele importante, spuse prea des, au dus cu gandul la faptul ca e in pana de idei si de cuvinte.
La continut, Obama a fost consecvent campaniei sale si a punctat treburile importante, in timp ce Romney a adus in discutie idei noi, unele contradictorii cu ce declarase in campanie pana acum.
In concluzie: nu exista un singur mod de a prezenta bine. Abordarile difera in functie de prezentator, audienta si subiect. Dar in toate cazurile, pregatirea temeinica e ingredientul de baza.
World Business Forum: www.wbfny.com. Urmatoarea editie: 1-2 octombrie 2013.
Interbrand: www.interbrand.com

Claritatea in comunicarea politică

septembrie 29, 2012
Public Speaking
Scrie un comentariu

Dacă-l întrebi pe dl. Președinte Băsescu “ați dori un pahar cu apă?” probabil îți va răspunde cu un “Da” sau cu un “Nu”.

Dacă-i adresezi aceeași întrebare dlui. Adrian Năstase, probabil vei primi un răspuns de genul “vă mulțumesc pentru politețe și vă asigur că apreciez gestul dumneavoastră. Ar prinde bine un pahar de apă întrucât corpul nostru are nevoie de acest lichid simplu dar prețios pentru a-și întreține funcțiile vitale. În același timp, ținând cont că am servit un mic dejun bogat în legume și fructe, ele însele mari surse de apă pentru organism, mi-aș putea permite luxul de a vă răspunde că…”, răspuns care te lasă mască; trebuie să fii foarte atent să te prinzi dacă oferta ta e acceptată sau nu.

La aceeași întrebare, răspunsul unor domni precum Călin Popescu Tăriceanu, Mircea Geoană sau Crin Antonescu seamănă mai mult cu al dlui.Năstase decât cu al dlui. Băsescu.

Cred că unul din motivele pentru care domnii Năstase, Tăriceanu sau Geoană au fost înfrânți în dezbaterea publică de domnul Băsescu a fost stilul lor de exprimare înortocheat și plicticos, în contrast cu stilul direct și foarte explicit al dlui. Băsescu, stil din care s-au putut extrage foarte ușor citate folosite și azi de către unii și alții.

Îmi aduc aminte și acum o situație când, pe vremea conducerii Tăriceanu-Băsescu, un sat din lunca Dunării trebuia evacuat întrucât urma să fie acoperit de apă în 10-12 ore. Eram în mașină, la drum lung, și ascultam știrile din oră-n oră. Mai întâi a ajuns la fața locului Primul Ministru, care le-a spus sătenilor ceva de genul “pe baza informațiilor pe care le avem, informații cărora nu avem niciun motiv să nu le dăm crezare, se apropie o viitură de proporții dezastruoase și suntem nevoiți să luăm măsuri fără precedent dar necesare…” Câteva ore mai târziu a ajuns acolo și Președintele, ale cărui vorbe au fost cam așa: “oameni buni, vine apa! Am adus camioane, luați ce puteți și haideți să plecăm de aici.”

Dacă-i ceri cuiva să facă ceva, să te voteze sau să te urmeze într-un fel sau altul, e greu să-l urnești dacă nici măcar nu te poți face pe deplin înțeles.

Așa că dacă ai de ținut o prezentare, politică sau nu, ia în considerare, dacă vrei, următoarea sugestie: fraze scurte. Construcțiile gramaticale lungi sunt mai greu de urmărit. Pot avea farmecul lor dar sunt destul de nepotrivite în prezentări, cu excepția situației când obiectivul tău este să impresionezi prin erudiție. Lasă deoparte pe cât posibil gerunziile, apozițiile sau înșiruirile de sinonime (stil Năstase: “este o situație deosebită, aparte, nouă, aceasta pe care noi, poporul român, cetățenii, o avem de traversat și de trăit).

Dacă e să asemănăm o prezentare de afaceri cu o probă de atletism, atunci ea ar trebui să fie mai degraba proba de 100m, eventual cea de 200m, decât cea de 10 000m. Oamenii s-au cam săturat de prezentări, după prea multele ocazii în care au fost anesteziați cu informații seci și slide-uri obositoare.

Dacă vrei să le spui ceva unor oameni, fii pregătit să intri direct în subiect, să vorbești tot timpul despre ceea ce îi interesează pe ei și să închei surprinzător de repede, nu înainte de o resubliniere a mesajelor importante cu care vrei să rămână după intervenția ta.

Abia după ce faci asta de câteva ori și îți iese foarte bine, te poți gândi să adaugi o istorioară, o glumiță sau o paranteză cu tâlc.

Spor la prezentări și răbdare cu cei care încă mai cred că a prezenta înseamnă să descarci cu lopata o remorcă de informație peste capetele celor din sală!

Cuvinte buclucașe III: “sunt specialist în ceva, dar voi vorbi despre altceva”

septembrie 10, 2012
Public Speaking
Scrie un comentariu

Continui seria micilor comentarii pe marginea cuvintelor buclucașe auzite în prezentări, cu scopul de a contribui la îmbunătățirea prezentărilor pe care le urmărim sau, și mai bine, le susținem.

Am fost invitat recent să vorbesc în cadrul unei conferințe. Am mai rămas în sală după sesiunea mea, ca să mai aflu la rândul meu câte ceva interesant. Printre speakerii care au urmat era un nume cunoscut, care a fost prezentat ca un bun specialist într-o temă de interes pentru toți.

Domnul cu pricina, un foarte bun profesionist și după părerea mea, începe cam așa (citez, dar cu aproximație): “vă mulțumesc pentru introducerea frumoasă. Într-adevăr, am avut o contribuție destul de mare la a pune la punct lucrurile în acest domeniu, care mă pasionează și în care mai am încă multe de spus. Azi însă aș vrea să vă vorbesc despre altceva.”

Mulți din sală au rămas un pic paf. Bună dimineața! A fost ceva neașteptat. Poate schimbarea bruscă de macaz, în mintea speakerului, s-a vrut a fi de efect sau poate omul nici nu și-a dat seama de contrastul creat, dar cu siguranță o astfel de abordare e periculoasă și, de cele mai multe ori, păguboasă pentru speaker.

Mecanismul e următorul: atenția este ademenită spre o temă utilă, despre care vrei să afli mai multe, la care poate ai întrebări și pe care ai vrea s-o cunoști mai bine. Când să te așezi liniștit și să-ți satisfaci bucuros curiozitatea, afli că va fi vorba despre altceva. Un altceva care nici măcar nu e foarte bine prezentat.

Este ca și când te-ai așeza la masă într-o pizzerie și de-abia aștepți să pui mâna pe niște felii aburite, bine coapte și foarte gustoase. Ți se dă de înțeles că pizza ta e deja în cuptor, ți se spune să aștepți un pic, pentru ca apoi să fii anunțat sec că ți se va servi o lasagna.

Introducerea este o parte esențială a unei prezentări. Făcută prost, ea îți poate zădărnici orice efort ulterior prin faptul că mută atenția participanților de la prezentarea ta la altceva – la e-mailuri, la priveliștea care se vede prin fereastră sau la alte treburi de-ale lor. Făcută bine, aproape că îți garantează o sesiune memorabilă. Dacă prezentarea e scurtă, trebuie să greșești grosolan după aceea ca să strici imaginea de ansamblu. Nu că nu s-ar putea.

O introducere bună + un conținut rezonabil = o prezentare bună

O introducere slăbuță + un conținut foarte bun = o prezentare doar bună

O introducere slăbuță + un conținut mediocru (cele mai frecvente cazuri) = un somn bun pentru cei din sală.

Domnul cu pricina ne-a spus că ne va vorbi despre ce l-a făcut pe el să aibă succes. Apoi a început să ne spună lucruri.

Introducerea putea fi făcută altfel, dacă vroia să vorbească despre altceva decât tema așteptată: “mulțumesc pentru cuvintele frumoase spuse despre mine. Subiectul cu pricina e tratat foarte des și probabil m-ați mai auzit vorbind pe această temă. Azi aș vrea să vă vorbesc despre ceva și mai important decât niște sfaturi practice într-un domeniu de altfel banal. Daca vreți acele sfaturi, vi le dau cu plăcere, doar dați-mi un semn. Am ajuns foarte bun pentru că am făcut anumite lucruri și am luat anumite decizii. Probabil și voi aveți o direcție profesională în care ați vrea să deveniți tot mai buni. Hai să vă spun ce merge și ce nu merge, cel puțin din experiența mea, ca să vă puteți confirma niște lucruri și să identificați altele care să fie ca o trambulină pentru cariera voastră. Dacă ne mai rămâne timp, îmi spuneți și voi câteva la final, din ce-a funcționat în cazul vostru, pentru că nimeni nu e perfect.”

Primului subiect îi este redusă importanța și ne rămâne accesibil oricum, iar al doilea subiect ni se prezintă ca având o greutate mai mare, cu niște argumente pe care le acceptăm. Avem ocazia să învățăm niște lucruri de la unul care a reușit. Sună interesant. Schimbarea de macaz, de la ce se așteaptă oamenii la ce vrea speakerul să le spună, e mai lină.

Introducerea trebuie să fie cât mai mult despre participanți și cât mai puțin despre speaker. “M-am gândit să vă vorbesc despre…” sună mai puțin atractiv decât “stând de vorbă cu oameni ca voi, în ultimele luni, am aflat că una din provocările arzătoare este…”.

E voie să introducem mici surprize în introducere, la fel cum e voie să le faci mici surprize celor din jur. Doar că sunt surprize și surprize. Asigură-te că începi bine.

Poate va urma.

Cuvinte buclucașe II: „sper să nu vă plictisesc”

septembrie 3, 2012
Public Speaking
Scrie un comentariu

Continui mica serie de cuvinte buclucașe în prezentări cu o expresie auzită frecvent: “sper să nu vă plictisesc”.

Când ai pronunțat un cuvânt, fii sigur că oamenii se vor gândi la el mai mult decât dacă nu l-ar fi auzit.

“Sper să nu vă plictisesc” este o vorbă care nu ajută pe nimeni cu nimic. Nu folosește nimanui. Nici măcar speakerului. O spune că să mai scape de emoții, o spune că să-i mai înduioșeze pe cei din audiență și, de cele mai multe ori, obține exact contrariul.

Știi care e singurul moment când această afirmație folosește într-adevăr la ceva? Când în faza de pregătire a prezentării – tratată superficial de mulți speakeri, în treacăt fie spus – după ce ai pus pe hârtie ideile și le-ai dat o formă, te intrebi “oare prezentarea asta e suficient de interesantă pentru oamenii care mă vor asculta? Le aduce noutăți? Le folosește cu adevărat? Oare nu-i voi plictisi?”.

Marlon Brando obișnuia să spună că obligația minimă a actorului e să nu plictisească spectatorii. Cred că ideea e la fel de valabilă și în prezentări.

Modesta mea sugestie este ca înainte să te ridici în picioare, să te întrebi dacă prezentarea ta nu e cumva plictisitoare. Și te sfătuiesc călduros să te duci în fața oamenilor pentru a le vorbi numai atunci când ești 100% convins că nu-i vei plictisi.

Dacă reușim și mai mult decât atât, e foarte bine. Dar dacă până și noi avem dubii, atunci sigur ceva nu e în regulă cu prezentarea noastră.

Va urma.

Cuvinte buclucașe

august 27, 2012
Public Speaking
Scrie un comentariu

Când susținem prezentări, trebuie să fim atenți ce cuvinte și expresii folosim. Vă prezint mai jos cateva perle auzite în cadrul unor conferințe. Ele aparțin unor persoane respectabile, de obicei top manageri sau antreprenori de succes.

1. „Aș vrea să vă explic astăzi…”

Când spui „să vă explic” te poziționezi mai presus decât audiența. Tu ești profesorul iar ei elevii. Tu ești cel isteț iar ei sunt cei care pricep greu. În unele cazuri e acceptabilă abordarea: dacă ești Neagu Djuvara și ne vorbești despre originile unor domnitori români; dacă ești Zubin Mehta și ne spui la ce să fim atenți în piesa urmatoare; dacă esti cu două, trei ordine de mărime peste ceilalți, atunci e în regulă. Dar dacă se intamplă ca tu să fii în față și alți oameni cam ca tine să stea în scaune, atunci „să vă explic” ne cam zgârâie urechile.

Iți recomand alte variante: „azi vorbim despre…”, sau „aș vrea să vă prezint…”, sau „tema zilei este…”.

Alte expresii nepotrivite, din aceeași categorie cu „să vă explic”: „ce intrebări aveți, poate e ceva ce n-ați înteles” sau „păcat că n-ați citit cu atenție”.

Mulți prezentatori se întreabă ce e de făcut cu participanții dificili, cu cei care tot comentează, cu cei care-ți speculează fiecare neatenție. Se aplică foarte bine și aici expresia din medicină: mai bine să previi decât să combați. Audiența de obicei își dorește o sesiune bună, la fel cum îți dorești ca filmul pe care ai ales să-l vezi să fie bun. Dar dacă oamenii sunt neutri și speakerul îi ia cu “să vă explic”, cu “vă repet”, sau cu “așa cum am spus adineaori” atunci nu trebuie să fie o surpriză că oamenii încep să răspundă cu aceeași desconsiderare.

Expresia “așa cum am spus adineaori”, spusă de prezentator, păcătuiește prin faptul că-l pune la zid pe cel care întreabă ceva, pentru simplul motiv că nu a fost atent un pic mai devreme. E tot o atitudine superioară. Mesajul expresiei este, de fapt, “deșteptule, eu îmi bat gura de pomană aici? Fă bine și fii atent la ce vorbim, nu mă întrerupe cu ceva ce a fost discutat deja”.

În situația unei întrebări care arată că omului i-a scapat ceva, îți recomand să-i răspunzi calm, poate argumentând altfel decât mai devreme. Făcând așa, împuști doi iepuri:

  1. rămâi prietenos cu omul; răspunzi vulnerabilității cu bunătate și rabdare. Poate își dă seama și el pe parcursul răspunsului tău că respectivul subiect a fost tratat deja și va aprecia că ai fost calm. Ți-ai făcut un prieten în sesiunea respectivă;
  2. câștigi admirația celorlalți, care-și dau seama și ei că întrebarea e redundantă și constată că tu poți face ceea ce lor poate le-ar fi fost greu: răspunzi prietenos și  ilustrezi altfel, în loc să repeți.

Îi poți lua de sus, dacă vrei sau dacă nu-ți pasă prea mult de ei. Poate te descurci cu niște Gică Contra, poate asta e imaginea pe care ți-ai creat-o și pe care vrei s-o păstrezi, de om arogant, direct și închis la opiniile celor pe care-i consideri neimportanți. Dar mai devreme sau mai târziu s-ar putea să ajungi totuși într-o situație jenantă și să nu-ți sară nimeni în ajutor.

De aceea, dacă poți planta semințe de prietenie în audiență, fă-o cu încredere.

Va urma.

%d blogeri au apreciat: