arhivă

Arhivele lunare: decembrie 2020

În fiecare zi, când se lasă întunericul, sute de mii de copii români care au orele de dupămasă se uită la ceas, oftează și-și zic “of, mai am încă două ore”. De ce trebuie să aibă ore chiar și de la 6 seara? În principal pentru că multe școli nu au săli suficiente ca să-i primească pe toți elevii în prima parte a zilei. Dar stai un pic, că de două luni copiii fac orele de-acasă, online, nu mai au această limitare. Și din păcate nimeni nu se așteaptă ca din 11 ianuarie toți elevii să umple din nou sălile de clasă, nu-i așa? Poate mai trec alte două luni până când se va întampla asta.

Și atunci, când știm că nu toate slot-urile de dimineață ale profesorilor sunt pline, când știm că oamenii sunt mai productivi dimineața, cum de nu se adaptează rapid orarul pentru ca toți copiii, chiar și într-o școală cu mulți elevi, să studieze cândva între 8 și 16? Sau măcar nu mai târziu de ora 17? “Unii elevi au meditații dimineața”, “este foarte foarte greu să refacem acest puzzle al distribuției orelor”, “nu poți mulțumi pe toată lumea”, “nu știm cât mai durează școala online”, “nu se poate ca elevii  să aibă 3 ore, apoi 2 ore pauză, apoi incă 3 ore de școală, pentru ca nu-și vor aminti când să intre la oră și oricum ce-ar face în acele 2 ore de pauză?”. “Trebuie să ne adaptăm”. Desigur, trebuie, dar exact asta nu facem păstrând orarul la fel în loc să-l gândim optim pentru școala de-acasă.

Se schimbă contextul, dar comportamentele rămân. Mereu există un delay, mereu există un anume blocaj care întârzie schimbarea.

Există o mulțime de studii pe animale, unde comportamentul lor ni se pare ciudat. Ca să dau un singur exemplu: într-un acvariu se montează un perete de sticlă între pești și mâncarea lor. Ei o văd, încearcă să ajungă la ea dar se tot lovesc de perete, nu-și dau seama ce se întâmplă și după alte câteva încercări, renunță. Apoi oamenii „răi” scot peretele transparent și cu toate că peștii pot înota acum în voie prin tot acvariul și ajung chiar și în zona mâncării, nu se ating de ea pentru că în mintea lor este imposibil să se ajungă la mâncare.

Din 2015 nu mai este obligatorie ștampila între firme, dar încă o mai vezi pe multe acte și chiar există destule companii – chiar private mari, nu doar instituții de stat (unde dacă mergi fără ștampilă ești trimis instantaneu la plimbare) – care insistă să o ceară partenerilor.

Mintea se schimbă mai încet decât vremurile.

Covid-19 a adus multă suferință și nicio referire la acest virus nu cred ca poate începe altfel. Dar covid-19 a și scos din joc mulți pereți transparenți, făcând aproape totul în jurul nostru să arate altfel acum decât în urmă cu 10 luni. Iar pe lângă o serie de oportunități care așteaptă să fie valorificate, asta înseamnă și că sunt unele lucruri pe care trebuie să le facem altfel, n-avem încotro, dacă nu vrem să arătăm ca peștii din acvariu. 

Vremurile s-au schimbat brusc, au venit altele, dar care încă nu lucesc vederii noastre. Oamenii în majoritatea lor lucrează de acasă, dar încă se mai cer facturi tipărite și semnături neelectronice pe contracte de valori mici. Astfel, zeci de mii de plicuri nenecesare continuă sa circule zilnic. Mii de drumuri se fac la birou sau în altă parte doar pentru a tipări ceva, pentru a semna ceva. Copiii nu sunt în săli de clasă dar au programul ca și când ar fi îngrădiți de ele. Angajații nu mai sunt sub privirea șefilor, dar unii dintre ei continuă să vrea să afle ce le fac oamenii în fiecare moment.

Dacă dăm zoom out un pic, vedem în istorie o serie de oameni care au fost nu în urma vremurilor ci inaintea lor. De la „I have a dream” și până la “One more thing” și continuând cu multe alte exemple atât înainte cât și după acest interval, am avut privilegiul sa-i cunoaștem pe acești oameni speciali, să-i admiram, să beneficiem de pe urma acțiunilor lor sau poate să-i numim ciudați doar pentru a ne da cu palma peste frunte câțiva ani după aceea.

Putem fi toți înaintea vremurilor noastre? Cu siguranță nu. Autorul acestui text în mod cert nu sugerează asta despre sine, conștient fiind de vânătăile pe care le mai are pe frunte de la multiplele “aha-uri”, dintre care, spre nemândria lui, unele destul de întârziate.

Dar dacă nu putem fi cu toții înaintea vremurilor, atunci măcar să fim atenți să nu rămânem prea mult în urmă, nu?

<span>%d</span> blogeri au apreciat: