Dacă vrei să-ți stabilești scopuri pentru anul următor, prinde bine să identifici de la început calitatea fiecărui scop, ca să știi ce te așteaptă. Uite mai jos un instrument simplu și foarte eficient.

Când pronunți scopul la care te-ai gândit, reacția ar trebui să fie “hm, așa ceva nu voi putea face, e imposibil de realizat acest scop”. Și după câteva momente zici “s-ar putea totuși face ceva, DACĂ…” iar după “dacă” identifici evenimentele care trebuie să se întâmple pentru a face loc scopului în realitate, cunoștințele, atitudinea și abilitățile pe care ar trebui să le ai și, mai ales, acțiunile pe care ar trebui să le întreprinzi. Acesta e testul “This is impossible. Unless…”

Dacă îți citești scopul proaspăt trecut pe hârtie și zici “ah, se poate face. Am de muncit un pic dar e rezonabilă situația” atunci ai în față un scop care nu e suficient de ambițios și care nu te va motiva prea mult. Poate ți se pare interesant acum dar peste câteva săptămâni sau luni probabil vei fi atras spre alte direcții iar acest scop va fi abandonat. Și cine atinge un astfel de scop nu simte că a obținut mare lucru, că a cucerit vreun munte inaccesibil până acum. Merge mai departe fără vreun motiv de sărbătoare.

Exemplu: un obiectiv SMART de tipul „la 30 iunie 2014 voi cântări cu 8kg mai puțin decât acum” e un obiectiv slăbuț și cam plictisitor. Nu te stârnește cu nimic și nu îți va face alergările mult mai interesante. A spune în schimb că vrei să alergi un maraton în mai puțin de 3 ore e deja o cu totul altă discuție. E ceva ce pare imposibil pentru oamenii normali, care mai alearga din când în când și care au făcut doar semimaratoane până acum. Sau dacă au făcut un maraton, au scos 4 ore și 30 de minute. Să cobori sub 3 ore pare imposibil. Dar doar pare. Vine „unless…” și te gândești ce-ar trebui să faci. Iar inima îți bate deja mai tare, doar la gândul acesta: „cum ar fi să obțin 2 ore și oricât, în loc de 4 ore și ceva?” Nu e o mică schimbare de obiceiuri, e o transformare de stil de viață.

La auzirea unui scop valoros, reacția proprie dar și a celorlalți trebuie să fie “This is impossible”. Unii chiar vor începe să ne demonstreze de ce anume e imposibilă atingerea scopului. Totul e să mutăm rapid discuția spre “unless…” și să folosim acolo imaginația, inteligența și resursele.

Majoritatea realizărilor mari n-au fost primite cu “this is easy, good luck” când scopurile au fost anunțate prima dată. “Vrem să mergem pe lună” – “Ah, ok, nicio problemă, drum bun!”. “Vrem să construim un fel de pasăre mecanică, cu care oamenii să poată zbura” – “Perfect, era și timpul. Doar spuneți-ne ce-aveți nevoie și vă ajutăm toți.”. Nu, reacțiile au fost altele. Fizicianul britanic Lord Kelvin despre avioane: “I have not the smallest molecule of faith in aerial navigation other than ballooning or of expectation of good results from any of the trials we hear of.”

Din fericire pentru noi, au fost oameni care nu s-au lăsat înfrânți de “this is impossible” ci și-au concentrat energiile pe “unless…”.

Ai, deci, vreun scop despre care să spui, tu și cei din jur, “this is impossible”, un scop la care să fi găsit deja, cu un zâmbet de cireșar, idei faine la “unless…”? Asta e intrebarea la cumpăna dintre ani.

Un astfel de scop e sănătos din mai multe puncte de vedere: ne dă energie și ne ține motivați, ne forțează să obținem mai mult decat ne-am fi imaginat vreodată și e un exemplu puternic pentru cei din jur.

Atenție: două sau mai multe astfel de scopuri în paralel aduc un stres prea mare și ne debalansează activitățile, făcându-ne să ignorăm alte planuri importante ale vieții noastre. Iar fără niciun astfel de scop rămânem în zona de confort și, dacă stăm prea mult acolo, trece viața pe lângă noi în timp ce doar stăm cu ochii-n Facebook.