arhivă

Arhiva etichetelor: practical leadership

Screen Shot 2013-05-29 at 8.10.58 AM

Azi se deschide Salonul International de Carte Bookfest 2013. 200 de edituri vin cu peste 1 milion de carti, inclusiv cateva mii de titluri noi, si pregatesc 300 de evenimente de tot felul.

La standul Editurii Humanitas puteti gasi cele doua carti audio scrise de subsemnatul, Time Management si Practical Leadership, iar la standul Editurii Publica gasiti cartea mea Musai List.

Toate cele trei publicatii sunt in topul categoriei lor, le multumesc tuturor celor care le-au cumparat si ii invit si pe ceilalti sa le rasfoiasca.

Sa ne auzim cu bine!

Aș sublinia trei dintre cerințele unui lider adevărat. Nu pentru că cititorii noștri nu le-ar îndeplini ci pentru a le confirma că fac bine aplicându-le și pentru a-i încuraja să le spună și altora că a fi lider înseamnă să ieși frecvent din zona de confort.

1. Fă curățenie

Ai în echipă oameni a căror performanță nu e grozavă dar eviți să iei măsuri? Ești cumsecade, le ești un prieten bun, dar un lider adevărat nu. Dacă vrei o echipă performantă, cei cu randament slab nu au ce căută acolo. Păstrându-i, le transmiți și celorlalți că nu e nevoie să dea ce au mai bun. Folosește deci întâlnirile de evaluare a performanței pentru a spune lucrurilor pe nume. Spune-i colegului tău neperformant că poate începe să-și caute de lucru în altă parte. Nu e nevoie să fii brutal, dar într-un orizont de 3-6 luni e realist să faci înlocuirea.

2. Pregătește-ți un succesor

Dintre cei buni, asigură-te că în cel mult un an ai pe cineva care să te poată înlocui. Un coleg de-al meu de la TMI Portugalia a scris o carte despre Leadership. A formulat subtitlul asa: “The art of becoming useless”. Găsește unul sau doi cărora să le spui tot ce știi, pe care să-i expui unor situații noi pentru ei dar obișnuite pentru tine. Pregătește-ți ieșirea din echipă, lăsând în urmă un mecanism care merge ca un ceas elvețian. Așa demonstrezi că poți mai mult. Iar dacă cei care îți pot da mai mult nu sunt pregătiți să o facă, ai două opțiuni plăcute: să continui în aceeași echipă având un rol mai puțin stresant, sau să descoperi noi oportunități.

3. Dă libertate

Lasă-le oamenilor mai mult spațiu de manevră: să decidă între opțiuni, să plece mai devreme, să vină mai târziu, să-și aplice ideile, să reprezinte compania în fața clienților sau a altor parteneri, să negocieze, să implementeze proiecte fără să fii tot timpul cu ochii pe ei. Spune-le că sunt responsabili pentru un anume rezultat și lasă-i să-l obțină. Distribuie responsabilitățile pe măsură fiecăruia, plus încă puțin. Dă-le feedback sincer și imediat. În toate acestea, le faci un mare bine, deoarece devin mai valoroși. Câștigi timp pentru a te gândi la mâine, pentru a-i observa cu adevărat. Cine se descurcă e candidat pentru punctul 2 de mai sus. Cine greșește încercând treburi noi are dreptul la încă o șansă. Cine tot dă cu stângul în dreptul e candidat pentru punctul 1.

Fii deci curajos! Poate ești deja. Dacă simți că emoția e prea mare, nu e nimic rău în asta, dar obișnuiește-te cu ea sau fă-ți un bine și lasă-i pe alții să conducă.

Articol publicat in Revista Cariere.

Leadership inseamna sa obtii rezultate prin altii. Insa exista mai multe moduri in care se pot obtine aceste rezultate. Daca vrei, urmareste mai jos o enumerare a catorva calitati prost folosite ale liderilor si, dupa aceea, afla ce stil de conducere dintre cele 4 ai tu sau are seful tau.

In cadrul cursului TMI Practical Leadership detaliem aceste stiluri, ii ajutam pe participanti sa-si identifice propriul stil si apoi le oferim instrumente prin care pot obtine rezultate mai bune, intr-un mod durabil, impreuna cu echipa lor.

%d blogeri au apreciat asta: